joi, 14 aprilie 2011
Nebun de alb
În urma unei scurte discuții pe care am avut-o aseară din orașul de oțel, mi-am adus aminte de poezia „Nebun de alb”, a lui Adrian Păunescu. Mă refer aici la întreaga poezie, nu la melodia cântată de Emeric Imre, pe care probabil o cunoaște cea mai mare parte dintre voi.
miercuri, 13 aprilie 2011
Despre frumusețea uitată a vieții
Nu e o carte greoaie care să îți pună mari probleme, așa cum mi s-a înâmplat cu alte cărți scrise de Andrei Pleșu, pe care m-a simțit nevoit să le abandonez după ce le-am răsfoit puțin. Este o colecție de articole apărute în Dilema Veche și Adevărul. Aș spune, în câteva cuvinte, articole cu și despre înțelepciunea cotidiană. Cu alte cuvinte, după cum spune și titlul cărții, să uităm micile sau nu-așa-de-micile probleme de zi cu zi și să ne amintim de frumusețea uitată, din păcate, în ultima vreme, a vieții.
miercuri, 6 aprilie 2011
Înjurături preferate
marți, 5 aprilie 2011
Fie să renască!
P.S.: Puteți găsi articolul despre cabana Cozia aici. Fie să renască și să renaștem!
miercuri, 30 martie 2011
P.P.S.
Revin printr-un Post-Post-Scriptum cu o maximă pe care mi-am amintit-o tot azi. Indiferent care este răspunsul la întrebarea de mai jos, „Viața-i scurtă, dacă nu o putem lungi hai să o facem lată!”
O părere?
După cum deja probabil știe toată lumea, oamenii își doresc mai tot timpul ceea ce nu au. Când sunt mai mici și nu au griji își doresc să se facă mari, să aibă banii lor și libertatea lor, după ce capătă o slujbă își doresc să fie iar la liceu și să îi doară undeva de tot și toate, după câteva zeci de ani de carieră își doresc să iasă la pensie ca să poată să stea și ei liniștiți, iar când ajung la pensie își doresc să fie din nou tineri sau să moară și să scape mai repede, să ajungă poate într-un loc mai bun. Nici noi nu știm prea bine ce ne dorim.
marți, 29 martie 2011
O bere la Măgurele
Mă trezesc sâmbătă bine dispus, cu mare chef de alergare. Eu, spre deosebire de alți zbanghii, nu am avut chef să petrec vineri seara. Îl sun pe Andrei care nu răspunde, pesemne că doarme dus după noaptea trecută. Îl mai sun peste o oră, iar nu răspunde, încep să fac cercuri prin cameră ca un leu în cușcă bombănind că ce doarme și ăsta atât. Nici a treia oară nu răspunde, deja îmi venea să mă duc la el la ușă și să-l trezesc ca în armată, cu o trompetă lângă ureche sau cu o găleată de apă. În cele din urmă mă sună pe la 13:00 și stabilim să începem alergarea la 14:00.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)