vineri, 24 decembrie 2010
Punct și de la capăt
Acesta a fost 2010. Mi-am dat seama încă o dată că anii trec cu melancolii, dar nu am uitat că frumoasă-i viața, dacă știi să o trăiești. Începutul de an m-a prins într-o țară mai calmă, consecvent, cu prietenii mei. M-am plimbat printre munți și printre creste, sub aripa norilor. N-am putut nimic să spun, pe curând sau rămas bun. Am aflat că viața nu-i o simplă comedie, dar nu e nici pe departe nici dramă, nici tragedie. Am aflat că n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit, e de ajuns o mână de prieteni și un asfințit. Sau o mână de cărți și cerul pe umeri foarte senin. N-am uitat că iubirea mea e marea, că iubirea mea e sarea. Că berea mea e durerea mea, cât aș bea nu m-aș sătura. Am stat deseori într-o cameră micuță, dar de prieteni plină. Și într-un colț era o chitară, desigur. Am vrut, am băut, dar nu am stat mai deloc. Am cântat. Am avut 8 ore la serviciu și 3 pe drum. Ehei. Și câte și mai câte!
Și pentru că asta este foarte probabil ultima scriere pe anul ăsta, vă urez tuturor sărbători fericite, voie bună și tot ce mai doriți voi de la viață (cu condiția să nu deranjați pe alții cu asta) și, după cum spunea și Moțu Pittiș, vă urez un an nou mai bun decât 2010, dar mai puțin bun decât 2012! Și să nu uitați că totuși Crăciunul nu înseamnă numai sarmale și porc. Numai bine!
Andrei
joi, 23 decembrie 2010
Telegrama
marți, 21 decembrie 2010
... şi nici nu vă pasă
Începută la Timişoara printr-o demonstraţie paşnică, reprimată brutal de autorităţi prin forţele de securitate, Revoluţia românilor s-a întins rapid în întreaga ţară. Armata a trecut de partea populaţiei. Pe străzile din Timişoara, Sibiu, Braşov, Bucureşti şi alte oraşe, numărul tinerilor morţi şi răniţi în lupta pentru libertate continuă să crească.
Scrisoare pentru nostalgici
Voi sunteţi sănătoşi la cap? Voi, fosilelor, pe care vă aud prin autobuze că "ce bine era", voi toţi care îl regretaţi pe Tovarăşul, voi, ăia 41% din români care l-ar vota pe Ceauşescu dacă ar mai putea, sunteţi normali la cap?
Ştiţi ce aş face cu voi? V-aş duce pe toţi pe o insulă, unde să nu aveţi căldură, să nu aveţi apă caldă, lumină, să îl vedeţi la televizor doar pe conducătorul vostru drag şi pe consoarta lui, să staţi ore întregi la coadă pentru câteva zgârciuri sau, în cel mai bun caz, pentru un tacâm de pui, să mergeţi la parade în cinstea partidului, să nu aveţi voie să ascultaţi decât muzică uşoară, să vină Moş Gerilă în loc de Moş Crăciun, să circulaţi cu maşina duminica doar dacă aveţi număr de înmatriculare impar, să nu puteţi să vă exprimaţi în niciun chip. Pentru că ăştia sunteţi voi.
luni, 20 decembrie 2010
De Craciun
http://www.youtube.com/watch?v=DB3mVOAeZAo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ijdEVepPdSg&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=GacMVr6G-mM&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Xonc3vKONLw&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=WVHMikKnj5Y&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=5veh2jidVHk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=qtfDG3iaafA&feature=related
Despre Iron City
Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum două-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel...
Nichita Stănescu.
miercuri, 15 decembrie 2010
Bilanț 2010
-am împrumutat schiurile de tură ale lui Vali și am fost să schiez singur prin pădure. Nebun mai sunt. http://patsipatachon.blogspot.com/2010/03/prima-tura-de-ski-de-tura.html
-am fost la un curs de alpinism clasic. Mi-am văzut moartea cu ochii după ce un bolovan cât un televizor s-a desprins din perete și a trecut cam la un metru de mine. O colegă a fost și mai aproape s-o mierlească.
-am fost în Poiana Narciselor http://patsipatachon.blogspot.com/2010/05/din-nou-in-poiana-narciselor.html
-am încercat să urc cu Andrei V. Moraru și ne-a prins o ploaie ce nu cred că o să o uităm vreodată
-am schiat în Austria. Nu mi s-a părut cine știe ce.
luni, 13 decembrie 2010
Om bun, deschide-ne poarta!
Ei, şi uite că până la urmă am ajuns din nou la Om bun, deşi în martie hotărâsem să fac o pauză. Nu s-a putut: era ediţie aniversară, cântau toţi „marii” şi invitat special era Donovan. Aşa că am dat fuga să îmi iau bilet.
Ediţia a fost superioară celei din martie: nu a mai fost lipsa aia generală de chef, deşi poate nici un entuziasm debordant din partea unora. Per total însă, să zicem că am fost mulţumit cam de fiecare.
Ceea ce m-a izbit de când am păşit în sală a fost scena, aranjată cu totul altfel faţă de nota obişnuită. Obişnuitul banner albastru cu OM BUN se pare că fusese uitat de domnul Socaciu acasă în dulap. Din păcate, lipsea şi brăduţul obişnuit al ediţiilor din Decembrie.
Ediţia a fost superioară celei din martie: nu a mai fost lipsa aia generală de chef, deşi poate nici un entuziasm debordant din partea unora. Per total însă, să zicem că am fost mulţumit cam de fiecare.
Ceea ce m-a izbit de când am păşit în sală a fost scena, aranjată cu totul altfel faţă de nota obişnuită. Obişnuitul banner albastru cu OM BUN se pare că fusese uitat de domnul Socaciu acasă în dulap. Din păcate, lipsea şi brăduţul obişnuit al ediţiilor din Decembrie.
joi, 9 decembrie 2010
Îmi place vinul roşu şi femeia blondă
Nu am avut niciodată o părere prea bună despre balcanici. Eu am fost şi sunt mai degrabă pro Occident. Probabil acum e prima dată când spun ceva bun cu privire la est-europeni. Dar pentru toate există un început.
Pe scurt. Ieri a fost petrecerea de Crăciun – sfârşit de an – aniversare a firmei la care lucrez. Planul: mai întâi mergem cu toţii la restaurant şi apoi, cine vrea şi mai poate, merge la Coyote Cafe “for dance, drinks, karaoke and a lot of fun !!!” Ştiţi cum e cu petrecerile astea: nu e bine să nu te duci, iar dacă te duci trebuie să ai grijă ce faci, cât bei, şefii sunt cu ochii pe tine. Pe scurt, am crezut că va fi ceva mai oficial, aşa că mi-am spus că merg şi eu să fac act de prezenţă şi plec devreme.
Trebuie menţionat că 3 dintre şefii mei sunt greci (da, ştiu, am mulţi şefi). Restul firmei – români. Şi nu a fost nimic oficial, aşa cum am crezut. Superiorii nu au lăsat să se vadă vreo diferenţă între ei şi subordonaţi. S-au băut câteva sticle bune de whiskey, vin, berici, am dansat, am cântat, am glumit, am râs, a fost distracţie în toată regula! Cot la cot.
marți, 30 noiembrie 2010
Iris Aeterna
Aveam în minte un alt subiect pentru astăzi, dar m-am răzgânit. Astăzi prefer să abordez o temă mai pozitivă. Şi pentru că a şi trecut ceva timp de la concertul de la Sala Palatului şi eu nu am apucat să spun nimic, cred că nimic nu e mai potrivit decât să vorbesc despre una dintre cele mai tari formaţii de la noi din ţară.
Plănuiam de mult să nu cumva să ratez evenimentul "Iris - 12 porţi". Circumstanţele nu au fost prea favorabile, însă în cele din urmă Dan mi-a procurat biletul cu vreo 3-4 ore înainte de concert. Mai erau bilete?! Da, se pare că mai erau, deşi în cele din urmă sala a fost aproape plină, iar locurile libere erau compensate de cei care stăteau în picioare pe margine.
Concertul a fost în nota obişnuită Iris, piese arhicunoscute, care ridică lumea în picioare de fiecare dată, dar şi multe piese noi, de pe noul album, ca de obicei în formă, "Bună seara, prieteni!", un decor a la Rammstein şi câteva mesaje un pic cam tulburătoare pe ecranul de sus al scenei.
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Prospețimea morții
Trebuie să înceapă la 7 jumate, mergem acolo, aflăm că este premieră și începe la 8, până vin invitații, actorii, mai durează un pic. Ruxi vrea să nu mai stăm, eu insist, presimt eu că e ceva special la acest film. Până la urmă în viață trebuie să mai faci și compromisuri și asta se aplică mai ales când nu e vorba de tine, deci rămânem. La început prezentatorul ne vorbește despre ce vom vedea, un film despre moarte și despre călătoria sufletului în primele 40 de zile de la moarte. Este citat Cioran, „moartea rămâne tot timpul proaspătă”, prezentatorul ne urează să rămânem proaspeți. Începe filmul, mi-a plăcut deși nu pot să spun că l-am înțeles prea mult, plin de simboluri, uneori simți fiori pe șira spinării. La sfârșit, fiind premieră, încep aplauzele. După primele două secunde de aplauze suntem opriți și rugați să păstrăm un moment de tăcere căci în timpul rulării filmului proiecționistul a făcut un atac de cord și a murit. Mă gândesc că este „regizat” pentru a accentua impresia creată de film, o glumă cam proastă judec. Mă răzgândesc când la ieșire văd ambulanța SMURD, poliția și un grup de medici tăcuți.
Și asta în ziua în care mi-am încheiat o asigurare de viață.
marți, 23 noiembrie 2010
Tu, Nichita...
Când am stat prima dată faţă în faţă cu Nichita Stănescu (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau Baudelaire) eram la Restaurantul Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.
"Bătrâne, gata!" mi-a spus până la urmă. "Ai dreptate, sînt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi şi tu, bătrâne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..."
luni, 15 noiembrie 2010
Adrian Păunescu
Vă rog frumos să mă scuzaţi că o să abordez şi eu subiectul ăsta abordat şi răs-abordat în ultima vreme. Nu fac asta din lipsă de inspiraţie, ci doar pentru că aş vrea să punctez şi eu câteva aspecte. Şi cred că, dat fiind faptul că unul dintre subiectele destul de des abordate pe blogul nostru este muzica folk, sunt nevoit să vorbesc puţin şi despre cel care a dat atât de multe acestui gen muzical.
Ştiţi cum e vorba aia: "Despre morţi numai de bine". Aşa că nu vreau să vorbesc prea mult despre Adrian Păunescu omul politic sau despre purtarea mai puţin ortodoxă pe care consider că o avea faţă de majoritatea lumii. Şi nici despre credinţa lui în comunism sau poemele laudative scrise lui Ceauşescu. Dacă Cenaclul Flacăra era sau nu un produs al regimului nu pot să spun. Eu sunt de părere că da, deşi cred că mai degrabă sunt în necunoştinţă de cauză şi nu are rost să vorbesc aiurea.
Acum câteva zile mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc şi la Adrian Păunescu poetul, nu numai la Adrian Păunescu omul. Nicu Alifantis spunea că fără Adrian Păunescu, el nu ar fi existat. Cum ar fi fost folkul românesc fără Nicu Alifantis?
Acum câteva zile mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc şi la Adrian Păunescu poetul, nu numai la Adrian Păunescu omul. Nicu Alifantis spunea că fără Adrian Păunescu, el nu ar fi existat. Cum ar fi fost folkul românesc fără Nicu Alifantis?
miercuri, 10 noiembrie 2010
Cum a început
joi, 4 noiembrie 2010
De ce am devenit dependent de FolkFrate
Poate că eu şi Tibi am devenit dependenţi de prea multe lucruri în ultima vreme, după cum reiese şi din postările anterioare: de alergat, maraton, munte... De ce am devenit dependent de seara folk din Iron City:
Pentru că acolo, în fiecare miercuri, se umple localul de oameni care cântă, beau o bere, se simt bine.
Pentru că, oricât aş fi de supărat sau trist, acolo buna dispoziţie e imposibil să nu-şi facă apariţia.
Pentru că acolo, în fiecare miercuri, se umple localul de oameni care cântă, beau o bere, se simt bine.
Pentru că, oricât aş fi de supărat sau trist, acolo buna dispoziţie e imposibil să nu-şi facă apariţia.
marți, 26 octombrie 2010
La ce e bună facultatea?
Sunt sigur că majoritatea oamenilor care nu acţionează ca nişte roboţi şi-au pus la un moment dat întrebarea asta. Eu am început prin anul I, când studiam unele materii precum filosofia. Atunci cred că un coleg a dat un răspuns perfect unei întrebări pe care doamna profesoară ne-a pus-o într-un mic test: "De ce se studiază filosofia la contabilitate?". Răspunsul lui a fost "Degeaba.". Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic împotriva filosofiei, dar totuşi... de ce?!
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Am devenit dependent...
vineri, 22 octombrie 2010
În pas alergător spre victoria finală
Probabil mulţi ar spune că am o pasiune masochistă. Îmi place să alerg, să alerg mult, până simt că îmi dau sufletul. Îmi place să urc pe munte până simt că mi se taie respiraţia. Îmi place să fac efort până nu mai pot. Probabil cei care stau toată ziua pe un scaun în faţa calculatorului (acasă sau la serviciu), nu se mai pot da jos din maşină ş.a.m.d. ar spune că sunt nebun.
Treaba serioasă cu jogging-ul pentru mine a început cam acum 1 an şi jumătate. Eram gras, aveam ditamai burta şi mi-am spus că nu se mai poate aşa.
joi, 14 octombrie 2010
Nebunia cu noul/vechiul ROM
Că a fost doar o campanie de marketing nu mai e de mult un secret. Nu ştiu dacă şi-au imaginat prea mulţi că toată chestia asta e "pe bune" pentru că nu cred că există vreun motiv pentru care producătorul ar fi făcut o asemenea cretinitate. Ce s-a gândit el? Facem faza asta vreo săptămână sau două (sau cât o fi durat) şi apoi revenim la normal, felicitându-i pe cei care au protestat că sunt români adevăraţi.
Români adevăraţi au fost şi producătorii. Adică au recurs la o mizerie ca să îşi vândă mai bine produsul, aşa cum fac toţi. Nu ştiu care e părerea voastră, dar mie mi se pare o campanie de marketing de cacao (ca să nu zic altfel). O campanie de cacao, dar care va aduce câştiguri însemnate mai mult ca sigur. Mult mai bună a fost cea cu "senzaţii tari din 1964".
Bine că americanii sunt acum pe tot terenul în scumpa noastră ţărişoară. Că înainte de '89 aveau treabă.
marți, 12 octombrie 2010
Facebook?!
Da, păi voi ce credeați? Trebuia să intru și eu în rândul oamenilor. Acum am și blog și cont de Facebook, mai rămâne doar contul de Twitter. Deși am negat deseori că voi intra în industria asta, până la urmă iată-mă aici.
A fost o hotărâre destul de spontană, dar care nu a avut la bază prostioare cum ar fi Farmville, întrebările alea de genul „Cum crezi că ar arăta X-uleasca în bikini?” sau ca să comunic cu prietenii (pentru că, totuși, sper să mai am timp să ies cu ei la bere și cu programul pe care îl am acum).
vineri, 8 octombrie 2010
Românul dă muzică la tot cartierul
Nu e vorba numai de muzică aici, e vorba de obiceiul românului de a se manifesta zgomotos. Pe el trebuie să îl audă toată lumea cum urlă, cum țipă, cum cântă sau ce muzică ascultă, cum petrece, ce părere are ș.a.m.d. La o petrecere trebuie să dea muzica tare ca să audă și vecinul (pentru că nu pot să cred că e atât de surd încât nu aude la un volum normal), când merge pe stradă trebuie să îi bubuie mașina de house sau manele și, neapărat, să țină geamul deschis ca să audă și ceilalți participanți la trafic ce tare e, eventual să observe și ce Merțan tare are.
marți, 5 octombrie 2010
Ozzy Osbourne la Bucuresti
Mi-ar fi părut rău să nu scriu despre unul dintre cele mai reușite concerte pe care le-am văzut în România. Deși de când am aflat de eveniment am fost tot timpul sigur că voi fi și eu acolo, nu m-am hotărât să cumpăr biletul decât cu câteva zile înainte. Și s-a dovedit a fi... prea devreme! Am aflat că în ziua concertului se vindeau bilete pentru studenți la intrare cu 50 (cincizeci) % mai ieftine!
Nu-i nimic. Nu îmi pare deloc rău. Mi-ar fi părut foarte rău să ratez concertul. Îl așteptam pe Ozzy la fel cum îi așteptam pe AC/DC sau cum așteptam Metallica sau Iron Maiden acum ceva timp.
La început m-am cam speriat că își pierduse vocea, dar se pare că era doar neîncălzit.
luni, 4 octombrie 2010
We Don't Need No Education
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Blog de blog
http://povestidespremunte.wordpress.com/
Grăbiți-vă să intrați, primii 100 subscriberi primesc un pupic gratis!
Știu că vă stă pe buze întrebarea „ce se întâmplă cu Pat și Patachon?”. Nu se întâmplă nimic, va continua să existe, vom continua să scriem pe el, însă articolele despre munte vor aparea pe povestidespremunte.
S-aveți zi faină și spor la Let's do it Romania! Noi mergem să curățam la Dumitrana :D
luni, 6 septembrie 2010
De ce e bine să mergi cu autobuzul
Nu vreau să fac reclamă la RATB. Nu ăsta e scopul articolului (și oricum nu le-aș fi făcut). Nu vreau să vorbesc nici despre avantajele de genul mai puțin trafic, mai puțină poluare și altele. Asta e altă poveste.
De când m-am întors în București am început să circul, bineînțeles, foarte mult cu autobuzul și am redescoperit farmecul vieții din București și umorul involuntar al oamenilor de aici.
De când m-am întors în București am început să circul, bineînțeles, foarte mult cu autobuzul și am redescoperit farmecul vieții din București și umorul involuntar al oamenilor de aici.
duminică, 15 august 2010
Atitudinea militărească pe munte
Jurnalul unui răzvrătit
De ce vreți să cuceriți vârfuri? De ce învingeți munți? Nu cumva sunteți niște păcălici? Cu cine vă luptați voi, că eu văd că muntele nu face nimic, sau mai bine zis face ce a făcut dintotdeauna. În timp ce voi îi înfigeți pioleți în coaste și-l bateți în cuie el stă, nu se bate cu nimeni. De ce nu vă mulțumiți să urcați munții și să purtați bătălia voastră lăuntrică? De ce priviți alpinismul sau trekkingul ca pe un război cu muntele?
joi, 12 august 2010
Frica de fericire
Ce ar spune părinții dacă ar vedea că începeți să le ignorați toate sfaturile și începeți să trăiți cum vreți?
luni, 2 august 2010
Life is like a box of chocolates...
După ce timp de două luni jumate am ținut regim și m-am antrenat am zis că sunt pregătit să termin maratonul fără probleme mari. Se pare că m-am înșelat, ori am prins o zi proastă, ori nu m-am încălzit bine ori condiția mea fizică este mai proastă decât credeam.
miercuri, 28 iulie 2010
O viata de om sau 1000000€?
marți, 6 iulie 2010
Legea comunicării
vineri, 2 iulie 2010
Tu cum îți trăiești viața?
sâmbătă, 26 iunie 2010
Sfertul academic
vineri, 25 iunie 2010
Noi definiţii
ADOLESCENŢA = plictiseala de a fi singur, dorinţa de a fi doi, teama de a fi trei.
AMIC(Ă) = persoană de sens opus care are acel „nu ştiu ce” care elimină orice dorinţă de a te culca cu el (ea).
AUTOSTOPISTĂ = tânără în general frumoasă şi cu fustă scurtă care îţi iese în cale atunci când eşti în maşină cu prietena. (Woody Allen)
AVOCAT = singura persoană capabilă să scrie un document de 10000 de cuvinte şi să-l intituleze „Sumar”.
RABLĂ = automobil din altă epocă în care toate piesele fac zgomot, cu excepţia radioului.
marți, 22 iunie 2010
Filosofia lui keep it simple
Un film ca o lecție de viață despre un om care orice s-ar întâmpla în jurul lui el aleargă cu îndârjire. Unde îl va duce alergătura nici el nu știe dar simte că asta vrea. Într-un final se vor aranja toate, nu merită să te gândești la altceva decât la clipa prezentă, doar asta poți controla. Era trist și a simțit nevoia să facă o mică alergare, așa că a ieșit în stradă. Din stradă s-a dus până în oraș, apoi până în orașele vecine. Dacă tot a ajuns până aici nu merită să se oprească, va alerga prin tot statul. Dacă tot a ajuns până aici nu o să se oprească, va alerga prin toată țara. Și așa a alergat timp de 3 ani, a inspirat mii de oameni și a dat idei de afaceri de milioane.
luni, 21 iunie 2010
Cum a imblanzit Miha tura
Tura a fost grozava, am prins vreme din aceea cand noi eram deasupra norilor. Face parte din ciclul „daca mi-e frica de inaltime am sa merg pe brane pana imi trece”. Miha nu stiu ce mancase de dimineata dar a facut dintr-o tura ce eu credeam ca o sa ne ia vreo 11-12 ore o tura de 10 ore. Este fata care merge cel mai tare din cate cunosc eu.
marți, 15 iunie 2010
De vrei să ştii ce-i munte!
Pentru mine, ziua a început la ora 4:19, când mă trezesc cu telefonul sunând în mână. Cu siguranţă a mai sunat o dată la 4:10, dar eu nu îmi amintesc nimic. Deşi nu prea dormisem ca lumea ultimele nopţi şi acum am reuşit să bag 4 ore de somn (cu indulgenţă), mă ridic foarte vioi şi îi dau bice pentru că la 5 trebuie să ies pe uşă.
Plec cu Matei spre staţie şi ajunge şi Tibi imediat. Deja o treime din gaşcă se adunase. Vine şi autobuzul imediat şi ajungem la gară, unde Laura ne aştepta deja. Urmează să îi cunosc pe prietenii lui Tibi: Mihaela, Alexandra, Virgil, Marius şi Marius. Luăm repede biletele şi ne îmbarcăm în preaiubitul personal.
După un drum foarte vesel, presărat cu obişnuitele „perle” ale excursiei, ajungem în Buşteni cu vreo 40 de minute întârziere (păi ce, credeaţi că n-o să stăm juma’ de oră în Comarnic? E personal, ce vrei!).
joi, 10 iunie 2010
Cautat
Alte cuvinte cred ca sunt de prisos. A, ba ar mai fi totusi o dedicatie de la domnul Andries:
http://www.trilulilu.ro/anna_k/99d06d60c81a02
joi, 3 iunie 2010
Bob Dylan sau cum să dai o flegmă pe scenă și să fii aplaudat
joi, 27 mai 2010
Încă unul
A murit Jean Constantin. Nu o să încep acum acum să spun că a fost un om extraordinar, nu se mai găsea nimeni ca el şi alte chestii din-astea care se tot spun pe la televizor de fiecare dată când se mai duce cineva. Probabil că asta ştiu mai bine colegii lui de breaslă. Ce pot să spun e că mă făcea mereu să râd sau măcar să zâmbesc şi el era unul dintre motivele care mă făceau uneori să mă mai gândesc dacă urăsc într-adevăr ţiganii aşa de tare.
El a fost un actor de comedie în adevăratul sens al cuvântului.
marți, 25 mai 2010
Încotro ne îndreptăm?
Probabil singurele 30 de minute din zi când mă uit la televizor sunt la masa de prânz. Ei bine, azi la masa de prânz am avut ghinionul să îl prind pe domnul Măruță cu a lui Happy Hour. Invitat a fost de data asta domnul Liviu Vârciu. Nu știu dacă știți cine e Liviu Vârciu, dar cu siguranță vă amintiți de formația L.A..
luni, 24 mai 2010
Din nou în Poiana narciselor
joi, 20 mai 2010
Am un prieten care spune glume...
Băi tată, dacă te așteptai să-ți zic la mulți ani și să fii sănătos și fericit aștepți degeaba, sigur ai auzit asta de prea multe ori azi. Eu îți zic doar că abia aștept să ieșim din nou la beroase!
marți, 18 mai 2010
Cât de rea e Valea Rea?
O descriere succintă a traseului, în caz că vă gândiți să mergeți pe acolo, găsiți pe Carpați.org(click).
luni, 17 mai 2010
Despre Facebook
Nu îmi place comunicarea pe internet, mi se pare că este incompletă și rece.
duminică, 16 mai 2010
Let's Do It, Romania!
vineri, 14 mai 2010
La barza chioară îi face Dumnezeu cuib
Uneori te miră cum viață le potrivește pe toate.
joi, 13 mai 2010
Reinvatam sa traim
Ieri am dat din tot sufletul un picior în fund facultății și am lăsat-o deoparte în favoarea unui training (na, că am început să vorbesc și eu româna în două limbi! da' cum să-i zici, seminar!?) cu tema creativitatea. Aici pe lângă multe alte chestii interesante am reînvățat să mănânc ciocolata. Pentru ce atâta grabă când mănânci o bucățică de ciocolată, de ce să o înfuleci? Nu e mai plăcut să o lași să se topeasca în gură?
luni, 10 mai 2010
Revenire de succes
Ziua începe ca de obicei înainte ca zorii să apară şi la ora 4:15 sună ceasul. Mă trezesc, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ca din mormânt, după o săptămână grea, dar îmi revin repede. Îmi beau cafeaua, ajung imediat la gară şi ne urcăm în tren, unde toţi în afară de mine se hotărăsc să se culce.
Planul iniţial era ca Tibi să urce pe Valea Rea, iar noi ceilalţi, care nu fuseserăm în ultima vreme pe la munte, să mergem pe traseul clasic: Piscul Câinelui şi Zamora.
joi, 29 aprilie 2010
Sunt dator cu o bere...
( (time_count != miercuri_seara) ||
(merg_la_Folk_Frate == ciuciu) ) merge de minune.
***când am scris postul aici se afla și un link către piesă dar între timp piesa a fost ștearsă de pe trilulilu.ro. Dacă este vreun așa mare iubitor de folk pe aici, i-o pot trimite, sper că nu se supără Cristina Andrieș că facem bișniță cu muzica ei.***
duminică, 25 aprilie 2010
Am idei preconcepute...
vineri, 23 aprilie 2010
Povesti de pe munte
sâmbătă, 17 aprilie 2010
Ce frumoşi şi tineri eram la început de drum!
De la un timp am o senzaţie destul de neplăcută, şi anume aceea că parcă timpul trece mult prea repede. Vestea că peste aproximativ o lună împlinesc 22 de ani mi se pare destul de îngrijorătoare.
Faptul că anii de liceu sunt cei mai frumoşi e un clişeu destul de des folosit, auzit pe la mulţi amici şi neamici, dar asta nu înseamnă că nu se aplică şi în cazul meu. Facultate... deja au trecut aproape trei ani de facultate, mâine-poimâine am diploma de licenţă undeva în sertarul biroului meu şi nu mi se pare că am câştigat prea multe.
Fie ce-o fi, în viitorul apropiat va trebui să am o slujbă (în paranteză fie spus, la mine la facultate se practică chestia asta de mult, deci eu sunt chiar destul de întârziat). Deşi asta înseamnă nişte bani serioşi în plus, n-aş putea spune că mă bucură foarte mult chestia asta. Vorba lu’ Baniciu, „am fost cel mai bogat din lume când n-aveam niciun ban”.
sâmbătă, 27 martie 2010
luni, 22 martie 2010
Oldies but goldies
vineri, 12 martie 2010
De ce e ultima oară când merg la Om Bun
Cum intrăm în sală dăm de același decor complex, banner-ul pe care scrie Om bun cu alb pe fond albastru. Noroc că atunci când l-au făcut nu au scris și anul pe el că dădeau de belea, apoi ar fi trebuit să facă în fiecare an un alt banner. Probabil că în fiecare an după concert
miercuri, 3 martie 2010
Cum se face practica la ASE
Dacă v-ați întrebat vreodată, fie fiindcă sunteți studenți la ASE, fie că sunteți viitori studenți la ASE, cum se face practica în această instituție, aveți aici un răspuns care sigur vă va edifica asupra acestei dileme. Să vă povestesc cum stă treaba.
Pe data de 16 februarie primesc convenția de practică, convenție ce trebuie semnată de firma la care urmează să fac practica (firmă care se presupune că mă așteaptă cu brațele deschise de mult, eu trebuie doar să pun mâna pe telefon și să îi sun!) până pe 1 martie. Lăsând la o parte faptul că nu am înțeles de ce trebuie să știe ei cu două luni înainte unde faci practica, mă duc împreună cu câțiva colegi la profesorul coordonator să îl întrebăm cum stă treaba.
marți, 2 martie 2010
Povestea primei ture de ski de tură
vineri, 26 februarie 2010
Fani Cristina Andries
luni, 22 februarie 2010
Se întâmplă la Automatică...
Știți anecdota cu țiganul Tetea? Cică Tetea era pe moarte și se chinuia grozav. Lângă el, fiul lui, ca să îi mai aline suferința:
-Îți dau tată niște mere?
-Nu tată...
-Îți dau tată niște banane?
-Nu tată, nu...
-Îți dau tată niște struguri?
-Da fiule, parcă niște struguri aș mânca!
-Păi n-am!
-Și atunci de ce mă mai întrebi?
-Așa ca să nu mori neîntrebat!
La automatică avem organizare occidentală.
vineri, 19 februarie 2010
La ski la Sinaia
Lumea cântă și schiază, schiul zboară sub picior
Flori pe pârtie brodează, pe unii îi întristează, pentru alții e ușor
Flori pe pârtie brodează, pe unii îi întristează, pentru alții e ușor
Zilele trecute vorbeam cu Monica, vroia să mă întrebe despre examenul la IOCLA și cum se întâmplă deseori discuția a alunecat către alte subiecte, schiul. Spunea că în vacanță o să plece singură la schi așa că m-am autoinvitat să merg cu ea.
Ziua a început cum nu se poate mai prost, când m-am trezit am văzut un mesaj de la ea în care îmi spunea că s-a trezit cu un ochi atât de umflat încât nici nu poate să-l țină deschis. Vorbim la telefon, spune că acum e mai bine și că i-ar părea rău să nu mergem așa că hotărâm să nu amânăm nimic. Sunt nevoit să iau taxiul până la gară și după ce sunt refuzat de câțiva („Până la gară... cam puțin!”, „Te iau dar nu-ți mai pun aparatul, dai și tu așa de bun simț 13 lei...”, „Păi nu te ia nimeni până la gară!”) găsesc un nene care a acceptat să mă ducă în condiții legale.
Ziua a început cum nu se poate mai prost, când m-am trezit am văzut un mesaj de la ea în care îmi spunea că s-a trezit cu un ochi atât de umflat încât nici nu poate să-l țină deschis. Vorbim la telefon, spune că acum e mai bine și că i-ar părea rău să nu mergem așa că hotărâm să nu amânăm nimic. Sunt nevoit să iau taxiul până la gară și după ce sunt refuzat de câțiva („Până la gară... cam puțin!”, „Te iau dar nu-ți mai pun aparatul, dai și tu așa de bun simț 13 lei...”, „Păi nu te ia nimeni până la gară!”) găsesc un nene care a acceptat să mă ducă în condiții legale.
Miercurea în Iron City
În ultima vreme, majoritatea serilor de miercuri mi le petrec în Iron City la Folk Frate. Acolo buna dispoziţie e la putere. De aceea, pentru mine şi Tibi mijlocul săptămânii nu e deloc aşa banal cum pare la prima vedere. Ziua de 17 februarie era pentru noi o ocazie perfectă să mergem acolo şi să sărbătorim. Să sărbătorim 4 ani de la 17 februarie 2006. Nu o să specific ”obiectul” sărbătorii, nu cred că importă prea tare pentru cititorii blogului nostru.
Deşi Tibi nu putea să ajungă prea devreme, venind de la schi, pentru că mă aflam în centru am reuşit să ajung acolo pe la ora 20:00, după un drum prin ploaia rece de pe Calea Victoriei. Înainte să intru, dau nas în nas cu Stela Popescu. Mai era cam cu o oră şi 43 de minute până să înceapă cântarea. Mă aşez la masă şi iau o bere. Ba nu, iau o bere şi apoi mă aşez la masă. După o oră și jumătate vine și Tibanu într-un suflet, cu mare chef de distracție.
Teddy, Mysha și Johnnie se urcă pe scenă cu o ușoară întârziere. Încep ca de obicei cu ”Primăvara” (și te-aștept cu trei garoafe, și te-aștept cu trei idei...). Până aici nimic neobișnuit, până eu și Tibi cădem de acord că vocile sunau... cam ciudat (și nu, nu sunt afoni). Devine chiar deranjant, dar nu vrem să plecăm de acolo. Tibi crede că există două motive posibile: se aude așa ori pentru că au băut prea mult, ori pentru că nu au băut destul. Parcă la ”Liber” s-a mai ameliorat situația.
Moment important: băieților li se alătură Cristina Andrieș.
sâmbătă, 13 februarie 2010
Pat și Patachon vă recomandă...
Așadar, dacă iubiți folk-ul de calitate Pat și Patachon vă recomandă concertul Marius Matache. Concertul va avea loc pe 14 februarie în Big Mamou iar intrarea costă 10 lei. Nu va fi un concert de ziua îndrăgostiților, așa cum ne anunța Make pe site-ul lui, va fi un concert ca toate celelalte concerte Marius Matache. Ne vedem acolo!
Dacă încă nu v-am convins poate vă convinge artistul însuși:
Pat și Patachon vă recomandă...
Patachon
Bine ați venit!
Salutare,
Suntem Pat şi Patachon şi îţi urăm bine ai venit pe blogul nostru. La noi vei putea citi despre ture pe munte, muzică folk (poate şi alte genuri, hai treacă... ), păreri despre facultate şi probabil filosofii ieftine. Poate vei găsi şi poveşti amuzante, dacă unul dintre noi va avea chef să te facă să râzi. Dacă te înterbi ce legătură avem cu Pat şi Patachon îţi spunem noi: în afară de faptul că unul e înalt şi unul mai scund cu vreo două capete şi râdem tot timpul, niciuna. Îţi urăm lectură plăcută şi te aşteptăm cât mai des pe la noi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)