miercuri, 28 decembrie 2011
Cum să pui husele pe banchetele mașinii în 8 pași
2. Desfaci cutia și descoperi pliantul cu instrucțiuni, ca la orice obiect respectabil. Te apuci să studiezi instrucțiunile, să identifici piesele și să îți dai seama cum funcționează sistemul "perfect fit"
3. După 15 minute descoperi că țineai instrucțiunile invers, le întorci și le studiezi din nou
4. Te apuci să întinzi husele și după puțin timp descoperi că ai nevoie și de a treia mână așa că suni un prieten
5. După ce vine prietenul bodogănind că nu ești în stare să pui niște huse la mașină începi "operațiunea monstrul" coordonând cu glas tare întreaga operațiune. Te urci cu genunchii pe scaune, dai cu capul de tavanul mașinii, înjuri că elasticele de la sistemul perfect fit nu sunt suficient de lungi
6. În sfârșit ai reușit să le întinzi, ești fericit chiar dacă ai mâinile zgâriate pe ici pe colo de la umblatul pe sub scaune.
7. Descoperi că la bancheta din spate ai uitat să scoți a treia centură de sub husă și trebuie să demontezi husa și să o întinzi la loc.
8. O dai naibii de întâlnire, te duci în casă, bei o bere și te culci.
luni, 26 decembrie 2011
Prieteni doar de sarbatori
Poate că sunt un morocănos obosit și nu apreciez gesturile frumoase dar pe mine unul chiar a ajuns să mă irite să primesc aceleași mesaje de "la mulți ani" copiate de pe net sau forwardate de la cine ți l-a trimis ție, uneori chiar de la numere pe care nu le cunosc. Pentru mine unul nu înseamnă nimic faptul că îmi trimiți o poezie cu Moș Crăciun care știu eu ce a făcut. Da, chiar nu înseamnă nimic - nici măcar un gest simbolic. Simbol a ce? Poate un simbol că ai scris și tu un mesaj și ai dat send to all ca să scapi de o obligație - o obligație fictivă căci nu te obligă nimeni să trimiți mesaje de Crăciun.
Nu mi se pare că ți-ai îndreptat un gând bun către mine trimițându-mi un astfel de mesaj pe care îl trimiți la toată agenda, ba din contră, dacă te gândeai la mine îți puteai aloca 30 de secunde să îmi scrii un mesaj personalizat, doar pentru mine - de exemplu un "Crăciun fericit, Tibi!" - asta da, chiar contează. De aceea nici nu răspund la mesaje impersonale - nu văd de ce să-mi pierd 1 mesaj din cele 3000 gratuite și câteva secunde din viață răspunzând la o formalitate. Ba chiar sper ca cei în cauză să fie deranjați de lipsa răspunsului meu și să mă înjure - în acest mod aș fi convins că s-au gândit la mine de sărbători.
Niciodată nu am dat astfel de mesaje și sper că nu voi ajunge să o fac vreodată. Prefer să iau legătura cu mult mai puține persoane dar mesajele pe care le trimit să vină din suflet și să reușească să transmită gândurile mele bune.
Later edit: Cea mai tare urare pe care am auzit-o de Crăciun:
Vă doresc să vă aducă moșul ce ne-a adus nouă statul!
duminică, 25 decembrie 2011
Re: Socoteli
A fost de departe cel mai fain, neobisnuit, plin, ciudat an din viata mea. In prima parte a anului am experimentat ceea ce se cheama libertate totala. Renuntand la facultate am avut libertatea ca in fiecare zi sa fac absolut orice vreau - si nu este deloc usor sa suport o libertate atat de mare, dar despre tema asta voi vorbi mai pe larg alta data si probabil pe InnerWorld.ro
Socoteli
De obicei, la sfârșitul anului se face un bilanț. Un bilanț al anului care se termină, cu realizări și nerealizări, bucurii și supărări, planuri pentru la anul. Eu n-am apucat. Alergătură până în ultima clipă, cadouri, cumpărături, curățenie, bagaje, pregătiri, știți voi. Deci n-aș putea să spun dacă e profit sau pierdere. Și oricum, în contabilitate bilanțul se predă prin aprilie. Dar până atunci, eu zic că dacă suntem sănătoși, petrecem sărbătorile în liniște alături de familie și de cei dragi, zâmbim, apăi e bine. Putem spune că am trecut cu bine și prin 2011. N-a venit sfârșitul lumii nici anul ăsta, trăim și sărbătorim cu mic cu mare. Că au mai fost și supărări și necazuri, au trecut.
sâmbătă, 24 decembrie 2011
miercuri, 21 decembrie 2011
Ignoranță e tot ce pot să spun
Știu că nu e bine să fii hater tocmai acum, în apropierea sărbătorilor. În general nu e bine. Dar mai ales acum, când încercăm să fim mai buni, mai toleranți și mai îngăduitori. Sau așa ar trebui. Promit că zilele următoare o să scriu câteva articole mai frumoase. Dar, uitându-mă și citind inevitabilele știri despre ce se întâmplă în Coreea de Nord, parcă încep să mă cutremur. Când am văzut filmulețul ăsta, mi s-a făcut pielea de găină:
marți, 20 decembrie 2011
Luminițe de Crăciun
Am observat că există o modă de câțiva ani, cel puțin în București. Luminițele care împodobesc orașul în preajma sărbătorilor sunt întotdeauna albastre. Eventual albastru cu argintiu. Firește, asta atunci când nu se face o sorcovă și se pun toate culorile pământului. Poate am eu o problemă, dar pe mine albastrul ăsta nu mă duce deloc cu gândul la Crăciun. Mi se pare că orașului meu i-ar sta mult mai bine cu auriu, cu roșu cu verde. Dacă mi le amintesc eu bine, luminițele alea din copilărie erau mult mai decente. Dar na, poate greșesc eu, poate brăduții mov nu sunt de prost gust sau poate am eu unele gusturi mai ciudate legate de decență și de frumos. Totuși, bine că au renunțat la bradul ăla uriaș de la Unirii, cu spice de grâu în el...
joi, 15 decembrie 2011
Viață de București
Ora 6:40. Sună ceasul. Încă nu știu prea bine pe ce lume sunt, sper că poate totuși e o greșeală. Nu, n-are cum să fie. Nu îmi permit să mai stau în pat mai mult de 2 minute, pentru că trebuie să mă pregătesc de plecare. Unul lucru e clar: dacă nu ar fi existat cafeaua, cu siguranță ar fi trebuit inventat ceva asemănător. Odată revenit la viață cu ajutorul licorii magice, pot începe o nouă zi. Nu chiar ușoară.
Ies din bloc pe Bv. Timișoara și am o senzație ciudată. Aici eram și acum câteva ore (nu multe), doar că mergeam în sens opus. Mă îndrept spre stația de tramvai și îmi fac probleme dacă nu cumva nu o să încap acolo. O mulțime imensă de oameni, mai mare pe zi ce trece, îl așteaptă. Norocul meu: tramvaiul 1 și-a făcut datoria și de data asta și a venit fix înainte să ajung. Zic noroc pentru că în felul ăsta a mai plecat lumea din stație.
miercuri, 14 decembrie 2011
Ce mai scriem
Sper ca aveti si voi o zi productiva, asa cum v-o doriti!
marți, 13 decembrie 2011
Facebook...
Are și Facebook-ul păcatele lui. Bineînțeles, de fapt. Primești tot felul de application request-uri sau cum le-o zice pentru tot felul de tâmpenii care nu te interesează. Vezi (1) sus în fereastra cu Facebook și speri și tu că ți-a scris o gagică mișto (sau măcar ți-a dat like la o poză) și te trezești că de fapt altcineva vrea să joace cu tine CityVille sau mai știu eu ce. În fine. Pe mine mă agasau în ultima vreme request-urile cu My Calendar. De parcă nu îți era de ajuns că poți să vezi oricând în colțul din dreapta a cui zi de naștere e azi, nu, trebuie să îți mai faci și un calendar cu asta. Într-un final glorios, într-o zi m-am învrednicit să-i dau block application. În sfârșit, îmi frecam mâinile de mulțumire, puteam să îmi beau cafeaua liniștit dimineața, berea seara, să mă relaxez, totul părea atât de frumos. Și ce să vezi? Ce credeți că s-a întâmplat? Am primit un nou request pentru... Mi Calendario!!!
Cuvinte!
De câteva zile știu că sunt dator cu ceva. Deși nu știu, nici acum nu sunt deloc sigur că o să reușesc să descriu ce a fost pe 8 decembrie la Sala Palatului. Datele „tehnice” sunt următoarele: trupa Celelalte Cuvinte a aniversat 30 de ani de cântat, timp de 3 ore și jumătate le-am auzit cele mai cunoscute piese din repertoriu, începând de la ultimele și terminând cu Iarbă prin păr, Un sfârșit e un început și Dacă vrei.
vineri, 9 decembrie 2011
Cum am început să alerg
Trebuie să spun că în liceu eram total anti-sport, în clasa a 9-a chiar am mânărit o scutire medicală de sport. Asta nu m-a oprit să dau bacul la sport (doar nu eram nebun să învăț economie, istorie, geografie sau altă grozăvie asemenea) și să îl iau chiar cu notă mare. Pe atunci țin mine că mă antrenam în Tineretului la alergat viteză iar dacă încercam să fac rezistență după 5 minute cădeam lat.
luni, 5 decembrie 2011
Fără telefon
marți, 29 noiembrie 2011
Comentariile de pe net
Dar de departe cele mai amuzante sunt comentariile de pe Youtube care parcă urmăresc același șablon:
x oameni (respectiv cei care au dat dislike) ...(fac ceva) sau .... Justin Bieber.
De exemplu:
486 dislikes! Nice try Justin Bieber
28 people have not audio on their PC
35 people are fools that plays it cool by making their his wold a little colder
184 cant even hold a guitar
Dear Santa, I want you to take Justine Bieber and give us back Kurt Cobain
1,637 reasons to use a condom (asta e tare!!! :)) )
Au trecut 19 ani
duminică, 27 noiembrie 2011
Muzica de Guerilla
Unul din motivele pentru care iubesc Radio Guerilla este pentru că a rezolvat această problemă pentru mine: mi-a arătat că se face muzică bună și acum, muzică care transmite ceva. Am început să mă simt ca făcând parte din lumea actuală și am început să prind spiritul generației mele. Este mare lucru, nu mai mă simt ca un Darth Vader aterizat în Evul Mediu.
Chiar dacă o să mă acuzați de reclamă, vă redau un spot publicitar care îmi place la nebunie:
Salut, sunt Alex Găvan și ascult Radio Guerilla pentru că este la înălțime.
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Imnul de bun simți al României
Niște tipi foarte creativi s-au gândit chiar să propună un imn de bun simț:
vineri, 25 noiembrie 2011
Miss Regie 2011
Azi-noapte a fost aleasă Miss Regie 2011. Adică, pentru neștiutori, cea mai frumoasă studentă din București. Nu că m-ar interesa pe mine prea tare cine e aia. Dar ia să vedem dacă puteți să ghiciți care a fost premiul. A? Nu, stai așa, e prea greu de ghicit. Premiul constă într-o excursie în Italia și... OPERAȚII ESTETICE! Stai. Cum? Oamenii ăia s-au adunat acolo să aleagă cea mai frumoasă studentă, adică aia cea mai cea dintre toate, cu cele mai cele din toate, cea mai... cum vreți voi și o duc în Italia ca să-i facă ce? Băieți, eu zic să vă grăbiți un pic cu însurătoarea, că în câțiva ani o să se găsească numai d-alea cu silicoane și botox.
Mika's gonna get you down
Nu știu dacă am mai spus-o pe aici. Dacă nu, o spun acum, nu-i problemă: în general, reclamele la furnizorii de servicii de telefonie mobilă mi se par foarte stupide și enervante. Din punctul meu de vedere, ăștia își fac mai mult anti-reclamă cu prostiile astea. Bineînțeles, în frunte se află Vodafone cu Maximia lor și chitara lui Smiley. Dacă nu ar avea toți prietenii mei Vodafone (cred că nu greșesc dacă spun asta), cred că aș renunța la serviciile lor doar din cauza celor menționate mai sus.joi, 24 noiembrie 2011
Îmi vreau soarele înapoi
Acum câteva zile o colegă de breaslă de la Hyperion făcea un studiu despre influența vremii asupra stării psihice (vroia să afle dacă e ori albă ori neagră, ori influențează vremea starea psihică ori nu). M-a pufnit râsul, ia uite-i și pe ăștia, reinventează roata.
S-au făcut 3-4 zile de când nu mai este soare afară. Atmosfera este înnorată și apăsătoare, în limbaj de Rahova „te face la moral”. Eu unul mă simt de parcă vine Apocalipsa, am o stare de agitație și nervozitate - cevă mă neliniștește. Mă simt ca acei oameni primitivi care văzând cum ziua se face din ce în ce mai mică aveau impresia că într-o zi nu va mai exista zi deloc. Exact asta este, o neliniște primitivă. Am nevoie de soare ca să funcționez bine. Și nu, nu vreau să fiu comparat cu o floricică :p Sunt curios cum or suporta nordicii noaptea de 6 luni.
Măcar putem visa:
miercuri, 23 noiembrie 2011
Nu suntem gunoaie, nici proști, nici găinari
Nu știu despre voi, dar eu m-am cam săturat să tot aud ce țară de rahat (pardon) e România. Adică m-am săturat să tot aud văicăreli, nervi și țipete că nimeni nu mai suportă să trăiască în țara asta. Din câte țin eu minte, când aveam eu cam un an și jumătate ne-am câștigat un oarecare drept la libertate. Adică să trecem granița fără să fim împușcați. Și atunci, decât să te enervezi atât de tare și în fiecare zi, te muți.
Trebuie să recunosc că nu sunt chiar un patriot și nici nu prea am înțeles, de-a lungul timpului, sensul acestui lucru. Nu am trecut acum de partea cealaltă, e clar că avem multe păcate, mulți oameni leneși, hoți ș.a.m.d. Îmi plac, de exemplu, austriecii, oamenii corecți și sinceri. Problema noastră majoră însă cred că e faptul că nu vedem niciodată decât răul. Suntem încăpățânați, avem idei fixe și mergem mereu cu capul înainte. De multe ori uităm să ne bucurăm și să apreciem lucrurile bune.
marți, 22 noiembrie 2011
Reclame în RATB
Acum 100 de ani (ei bine, probabil nu chiar), am fost plăcut surprins de inițiativa europeană (ziceam eu atunci) a celor de la Regia Autonomă de Transporturi București de a pune televizoare în trolee (că acolo parcă au apărut prima dată). Ar fi mers un film cu De Niro sau Jack Nicholson în drumul până la liceu, nu? Cam atâta dura drumul, deci nu puteți spune că nu era timp de un film.
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
N114
Ajung la Laura, mâncare, băutură, jocuri și pe la 12:10 plec. Mă grăbesc să prind autobuzul N114, unul din puținele lucruri care se întâmplă la timp în orașul nostru și de care sunt mândru. Ai întârziat un minut peste 12:30, ghinion, îl aștepți pe următorul. Precizie elvețiană. Alerg un pic pentru a fi la timp în stație, lume multă. Deși ne îmbulzim toți în autobuz totuși nu suntem atât de mulți încât să nu prind loc pe scaun. Ocup un scaun și încep să observ, profesia mea își face simțită prezența. Pe cele patru scaune rezervate bătrânilor și invalizilor un grup de 4 gherțoi care vorbesc tare, înjură și mănăncă semințe. Da, este un autobuz care merge în Rahova în caz că nu am precizat. Mă deranjează, parcă îmi fac un pic greață, dar sunt obișnuit cu astfel de oameni. Până la urmă în fiecare zi plec din cartierul ăsta iar seara mă întorc tot aici.
Continui să observ.
joi, 17 noiembrie 2011
Pat și Patachon
Dacă nu știați încă cine suntem noi și ce e cu numele ăsta dubios al blogului, a venit momentul să aflați:
Despre tramvaiul 1
La 7:20 am ieșit pe ușă, ca în fiecare dimineață. Pregătit pentru o zi de muncă. Doar mie mi s-a părut că în dimineața asta a fost mai cald sau o fi de la căldura sufletească? Oricum. Am pornit spre stația tramvaiului 1, tot ca în fiecare dimineață. Pe zi ce trece, vehiculul e tot mai plin. Tot mai multă lume se prinde că ăsta trece cam prin tot Bucureștiul, deci e imposibil să nu-i găsești o utilitate.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Străini în noapte
luni, 14 noiembrie 2011
Să cerem, deci
Am o problemă
Și problema nu-i mică. Bine, fără nicio legătură cu link-ul, am o problemă cu ăștia de la Golden Deals. E tare ideea cu site-urile astea de reduceri, dacă le urmărești poți să faci ceva afaceri faine. Doar că de la un moment dat devin prea insistenți. La început primeam un sigur e-mail pe zi, acum au ajuns la 2 sau 3, pentru că au mai băgat și Golden Deals Travel și nu știu ce alte chestii. Păi chiar așa, văd că am un mesaj necitit, sper și eu că mi-a scris vreo gagică și când colo... Golden Deals! Drept pentru care m-am cam plictisit. Oricum nu am cumpărat nimic de la ei și mai primesc oferte și de la alte câteva site-uri.
De ce Compact?
duminică, 13 noiembrie 2011
Românii nu fac bere nefiltrată
Trebuie să îmi fac mea culpa pentru că acum vreo 2 ani am spus că berea Holsten băută la Oktoberfest (localul de pe Șelari, din păcate, nu festivalul) e o bere nefiltrată proastă, că nu se compară cu aia băută în Austria. Deh, fițe. Adevărul e că aia chiar e o bere bună. Văd însă că și la noi, în ultima vreme, a apărut o modă, din ce în ce mai multă lume bea weiss bier. Rezultatul e simplu de ghicit, s-au gândit și producătorii noștri de bere să facă așa ceva. Prima dată m-am păcălit când a apărut Bergenbier. Am luat un six pack de la Real și după prima gură mi-a părut extrem de rău. Deși Ciuc am impresia că apăruse mai de mult, am avut onoarea să gust abia săptămâna asta. Rezultatul: dezastru! Nu cer acum să fie la fel de bună ca Edelweiss, dar... măcar să aibă vreo legătură, măcar o particulă din sticla aia să îți aducă aminte de berea nefiltrată adevărată. Nu, oamenii au făcut doar o chestia mai tulbure, mai acră și cu un gust foarte dubios. Adevărul că așa îmi trebuie, nu știu ce mi-a venit să încerc o bere produsă de Bergenbier, mai ales să mai iau și 6! Iarna asta ar trebui să îmi fac provizii din Austria.
vineri, 11 noiembrie 2011
O zi specială
Azi e 11.11.2011. Nu cred că trebuia să vă mai spun și eu. Dacă nu v-ați uitat de dimineață în calendar, sigur ați auzit prin mass-media, Facebook sau Twitter. Ce e special cu ziua asta? După părerea mea nimic, poate doar faptul că e vineri și vinerea e ziua mea preferată. Deja faza cu sfârșitul lumii nu cred că mai e veridică pentru cineva, poate doar pentru americani. Povestea cu sfârșitul lumii e ca aia cu ciobanul care mințea că a venit lupul la oi. Așa și cu sfârșitul de lume, o să vină când n-o să mai creadă nimeni în chestia asta. Întrebarea mea este de ce lumea are impresia (sau măcar glumește pe seama acestui lucru) că, fiind 11.11.11, o să se întâmple ceva rău? De acord, e o dată „rotundă”, dar poate se întâmplă ceva bun. Zic și eu.
joi, 10 noiembrie 2011
Seriale TV
Nu prea pot să înțeleg oamenii care își pierd nopțile ca să vadă 20 de episoade din nu știu care serial. Chiar aveam o părere proastă despre cei care se uită la așa-zisele „sitcomuri”, adică serialele alea care te anunță când trebuie să râzi (că altfel tu nu ți-ai fi dat seama). Fără să mă gândesc că poate unele dintre ele chiar sunt amuzante sau bune, pentru că eu nu le urmăream. Asta nu înseamnă că de acum o să le urmăresc, fiindcă nu aș avea când. În fine, am renunțat să mai judec oamenii în felul ăsta, mai ales că asta ar fi însemnat să îmi disprețuiesc aproape toate cunoștințele. Nu prea mai există persoană care să nu se uite la Seinfeld, Friends, The Big Bang Theory, How I met your mother, sau dacă nu măcar Dr. House, Grey's Anatomy sau LOST. Și oricum ar fi fost stupid, e clar că un om înseamnă mult mai mult decât gusturile lui, care gusturi, vorba aia, non disputandum.
miercuri, 9 noiembrie 2011
La teatru
Cui i-e frică de Virginia Woolf? Bună întrebarea. La fel de bună ca întrebarea Cine e Virginia Wolf?, la care nu am aflat răspunsul nici după ce am văzut aseară piesa, la Teatrul de Comedie. Cred că a fost prima dată când l-am văzut pe Ștefan Bănică Jr. jucând (și n-a fost rău), am văzut-o pe Emilia Popescu, pe Diana Cavallioti (foarte simpatică!). N-am reușit să aflu dacă Nick era Constantin Diță sau Radu Iacoban. Piesa a fost un pic cam lungă pentru o seară de marți după gustul meu. A avut și momente amuzante, dar și momente în care m-am cam plictisit. Privind retrospectiv însă, se pare că totuși a fost o piesă bunicică, deși am rămas cu câteva întrebări după. Merită văzută, dar nu vă lăsați păcăliți de numele teatrului. Nu e chiar comedie.
luni, 7 noiembrie 2011
Femeile care înjură
Lăsând la o parte huliganii de pe stadioane, boschetarii, B.U.G. Mafia și alții pe care ne-am obișnuit să îi auzim vorbind colorat, când o fată/ o femeie zice una frumoasă rău de tot, parcă îmi zgârie urechile de 10 ori mai tare. Ca să nu mai vorbesc de cazurile particulare când o tipă te invită să te duci în p**a ei sau te îndeamnă Hai c***e! Cred că de multe ori nervii le fac să uite că nu au nici una, nici alta.
Cei mai premiați
Azi-noapte s-au decernat MTV Music Awards 2011. Best Female e Lady Gaga, Best Male e Justin Bieber, iar cel mai bun debut - Bruno Mars. Cum era aia? Nașpa. Aiurea. Cam nasol.
Mai multe aici.
Sursa foto
P.S.: sunt singurul care crede că Lady Gaga și Justin Bieber trebuiau să facă schimb de premii?
duminică, 6 noiembrie 2011
Micile plăceri ale vieții de zi cu zi
Mâine e luni. Nu de puține ori ne declarăm ura față de această zi a săptămânii. Avem în față 5 zile grele în care lucrăm, mergem la cursuri și altele asemănătoare. De multe ori, munca ne ocupă aproape întreaga zi. Însă: am stat acum să contabilizez și sunt sigur că există multe mici bucurii care fac săptămâna mai frumoasă și mai ușoară. De multe ori, ele îmi dau senzația aia că azi e luni și mâine e vineri. Pentru că îmi place:Big brother is watching you
vineri, 4 noiembrie 2011
Cola sau Pepsi?
Lucruri care trebuie apreciate
Cred că aș putea să fac o rubrică specială pe Pat și Patachon numită „Întâmplări la Pure Fitness”. Sau ceva de genul. În fine, ce mi s-a întâmplat aseară: după ce am terminat antrenamentul, mă duc alene spre vestiar să mă schimb și să plec acasă. Îmi scot lucrurile din dulap, mai puțin portofelul (aici e greșeala mea, mi-a fost lene să pun portofelul în ghiozdan și l-am lăsat așa acolo). M-am întors o fracțiune de secundă cu spatele, mă ștergeam pe cap. Când să mă întorc înapoi, ce credeți?joi, 3 noiembrie 2011
Leapșa pe muzici
Fiind destul de ocupat zilele astea, am reușit abia acum să văd că am primit o leapșa de la Adrian Negoiță. Dar bănuiesc că prea târziu n-are cum să fie, și cum subiectul îmi place, iaca:
Muzică și versuri
Și dacă tot spuneam că există totuși multe lucruri frumoase, azi mi-am amintit de o poezie. Tot trollând (vedeți câte cuvinte noi am învățat de când cu blogul?) pe YouTube după niște muzică faină de ascultat într-o dimineață noroasă de noiembrie, am dat peste Tudor Gheorghe. Versurile îmi sunau cunoscut și mi-am adus aminte că poezia asta am studiat-o prin liceu la limba română. Atunci era un chin, aveam un profesor cam nebun și oricum nu mi-a plăcut niciodată să comentez și să analizez prea mult o poezie. Părerea mea e că lucrurile astea omorau plăcerea de a savura un vers. Mai ales dacă erai la mate-info, ca mine, te chinuiau, nene!Bune vs. Rele
Am tot auzit zilele astea vorbe cum că aș fi devenit hater. Adică scriu numai că nu îmi place aia, că nu îmi convine ailalltă, că ăla e prost, că ălălalt e nebun. Că sunt poate prea cârcotaș. Gândindu-mă la ultimele articole apărute, da, am scris mai mult despre rele decât despre bune. Asta în condițiile în care, dacă stau numai puțin să fac o socoteală, lucrurile care mă bucură sunt considerabil mai multe decât cele care mă supără. Sunt de părere că pământul e plin de lucruri frumoase pe care unii dintre noi nu le văd.România noastră
Copii al căror vis este să ajungă ospătari la cârciuma de lângă sat, să devină șoferi pentru a vedea și alte sate sau pur și simplu să facă o facultate. Copii care învață cu cartea pe câmp, aducându-mi aminte de vremurile de care îmi povesteau părinții mei - și ei provenind de la țară și fiind nevoiți să învețe pe câmp în timp ce păzeau vacile.
Asta e România în care trăim, o Românie ce uneori îmi pare că se apropie de Africa, în care chiar și să ai 8 clase este un lux prea mare pentru unii. O Românie ce are nevoie disperată de ajutor dar din păcate odată ce ne-am ridicat din sărăcie refuzăm să ne întoarcem și să facem ceva și pentru cei care au fost înfrânți de condițiile mult prea grele în care au fost obligați să crească.
Femei, femei...
Chiar așa, de ce le spunem așa rar că sunt frumoase? Evident, cazul de mai sus nu este unic, femeile chiar ar trebui să-și noteze zilele în care prietenii lor le spun că sunt frumoase. De ce? Ce ne oprește să le spunem că sunt frumoase? Orgoliul? Nu le observăm? (cred că nici nu se pune problema să nu le observăm, de când umblu prin zona Facultății de Psihologie și a Facultății de Drept am început să cred că aici se dă examen și la aspectul fizic!)
Nu ne mai simțim bărbați dacă arătăm o față mai umană și facem un compliment? Oameni buni, complimentele sunt gratuite și neimpozabile, profitați!
Și fără prea multă legătură cu restul articolului:
marți, 1 noiembrie 2011
Parazitii?
Câteva versuri din melodie:
Mesajul e clar si nu se-ndreapta catre Marte,sau
De dragu’ diversitatii,
Citeste-o carte!
Daca vrei sa faci lumina cand e pentru tine noapte,
Educa-te singur frate,
Citeste-o carte!
Trebuie sa stii sa legi 2 cuvinte, copile,Consideram Paraziții o trupă care în afară de înjurat nu știe mare lucru, evident aceasta fiind o idee care nu știu de unde am scos-o căci nu îmi aduc aminte să fi ascultat Paraziții. Deh, ce ți-e și cu opiniile astea, e greu să ți le formezi pe ale tale. Nu știu alte melodii de la ei dar mă bucur să aud astfel de versuri. Și mă bucur mai mult gândindu-mă că aceste piese se adresează adolescenților. Sper ca aceștia să nu rețină doar înjurăturile, băutura și drogurile și să rețină și mesajele ca cel de mai sus.
Altfel risti sa fie cainele tau mai destept ca tine
luni, 31 octombrie 2011
Fată, mi-am luat mașină!
No, acum ce să zic... Fiecare cu concepțiile și părerile lui despre cum ar trebui să arate o mașină. La urma urmei, trăim într-o țară liberă.
vineri, 28 octombrie 2011
Ai fost recenzat?
Cred că e printre întrebările pe care le-am auzit cel mai des în ultimele zile. Aproape la fel de des ca atât de utilizatul „Ce faci?” În fine, cu ocazia celebrului recensământ, care a ajuns cel mai dezbătut subiect, mai dezbătut decât chiar accidentul lui Huidu, am observat că aproape niciun român nu e mulțumit. Că dacă ne dăm CNP-ul îl folosesc ăștia de la PDL la alegeri, că ne trec pe toți ortodocși din oficiu și dup-aia construiesc Catedrala Mântuirii Neamului, că de ce trebuie să îi spun aia, de ce îi interesează ailaltă, că eu nu vreau să fiu recenzat. Oameni buni, calmați-vă că nu s-au întors securiștii și nici nu știu ce servicii secrete care vă urmăresc pe voi. Eu un recensământ doar. Cam suferim de mania persecuției, mie așa mi se pare.
Metallica și Lou Reed
miercuri, 26 octombrie 2011
Aseară, la GSP
Nu mă uit la GSP, jur că nu mă uit. Și dacă mâine m-aș muta singur la casa mea, nu mi-aș lua televizor. Pentru că nu și-ar justifica investiția. Dar de fiecare dată când îl deschid, se întâmplă să dau de ceva care mă lasă cu gura căscată. Și atunci mă gândesc că dacă doar eu nimeresc atâtea inepții (și asta numai butonând telecomanda pe zeci de posturi și luându-le la rând până termin cafeaua sau mâncarea și apăs pe off), de fapt numărul lor trebuie să fie mult mai mare. În fine, asta e o discuție inutilă, e clar că nu e prea constructiv să te uiți la televizor în zilele noastre.
marți, 25 octombrie 2011
4 lucruri pe care nu le înțeleg pe Facebook
Desigur, probabil ar fi mai multe, dar deocamdată mă opresc numa' la astea 4, care mi-au venit acum în minte:
luni, 24 octombrie 2011
Afacerile cu statul
Să fie vorba de o afacere cu țevi la nivel național? Nu m-aș mira...
Și atât cu subiectul ăsta. Sunt prea obosit pentru a scrie mai mult pe tema asta.
...și ȘOC!
Știre ȘOC astăzi de dimineață: Rihanna a fost văzută ieșind dintr-un sex shop, unde a stat doar 5 minute și a cheltuit 1150 €. Vai de mine, vorbești serios?! Nu se poate! Dar nu ne spuneți și nouă ce a luat de banii ăia? Și oare cu cine o să folosească jucăriile (mă scuzați că nu sunt prea documentat, nu știu cine e iubitul Rihannei, în caz că are)? Este inadmisibil așa ceva. După ce că sunt atât de obosit, acum nici nu o să dorm la noapte din cauza asta.vineri, 21 octombrie 2011
Fiecare cu damblaua lui
Gata, am pus mâna pe ele! În sfârșit, după mai bine de un an de când aveam planul ăsta, am bilete la Străini în noapte! Nu mă întrebați de ce a durat atât. Fapt e că eu zic că sunt unele lucruri care nu trebuie ratate, categorie la care se încadrează, apropo, și piesa Egoistul în regia aceluiași Radu Beligan (ce clișeu stupid, știu, normal că e același). Prețul este cam exagerat pentru o piesă de teatru, dar ce poate fi mai încântător decât Florin Piersic și Medeea Marinescu într-o comedie romantică? Fericirea vine din lucruri mărunte. Alt clișeu, dar eu zic că merge bine. Păcat că mai e atât de mult până pe 15 noiembrie!
joi, 20 octombrie 2011
Fabrica de contrafacere
escoperit site-ul Fabrica de contrafacere, un site foarte misto dedicat combaterii contrabandei cu tigari.In ultimul timp am vazut foarte multe reclame prin oras privitoare la riscul la care se expun cei care cumpara tigari contrafacute. Oare chiar atat de mult s-a agravat problema asta in ultimul timp? Eu unul, mai naiv de felul meu, credeam ca sunt pe cale de disparitie tigarile contrafacute la noi in tara. Tin minte ca acum vreo 10-15 ani tot timpul auzeam in Piata Rahova tiganii strigand "Avem facturi! Tigari ieftine! Ia Kent-ul!", dar intr-un timp disparusera. Atunci eu am crezut ca a luat sfarsit epoca facturilor false si a tigarilor contrafacute. Se pare ca m-am inselat.
miercuri, 19 octombrie 2011
Remediul
Pai cred ca sunt doua videoclipuri (de fapt melodie in primul caz) pe care oricat de emo ai fi nu ai cum sa nu le apreciezi si nu au cum sa nu te faca sa zambesti.
luni, 17 octombrie 2011
Ne revenim și noi un pic?
Mda, știu, s-a discutat deja prea mult pe tema asta. Jurnaliștii sunt fericiți, au un nou subiect pe care să îl toace cu grămezi de remarci penibile, întrebări stupide și agasante, hohote de plâns. Dar... hohote de plâns pentru cine oare? Pe cuvântul meu dacă după accidentul petrecut ieri am auzit altceva decât „Săracul Huidu!”, „Nu pot să cred cât ghinion are omul ăsta!”
RATB infiinteaza serviciul SleepMore
Pentru ca tuturor ne place sa dormim inca
putin dimineata, RATB faciliteaza acest lucru printr-o strategie foarte simpla. La orele de varf reduc din autobuze, astfel incat dupa o perioada de asteptat in frig sa intri intr-un autobuz extra plin. Atmosfera rezultata este una de vis, caldura, leganat, tot ce trebuie sa faci este sa inchizi ochii si sa te lasi in voia somnului - nu trebuie sa-ti fie teama, nu ai cum sa cazi din picioare pentru ca nu ai unde!Singura grija ramasa in seama calatorului este sa-si plateasca biletul prin care cei de la RATB ne asigura ca vom contribui la calitatea transportului in comun si sa fie atent langa cine se aseaza pentru a nu ramane fara telefon si fara acte (de bani nu se pune problema din moment ce persoana respectiva circula cu RATB la ora 8 dimineata).
vineri, 14 octombrie 2011
Board games
Cred ca noua moda in materie de socializare este board games. Prima data cand am auzit de sintagma asta eram in anul 1 de facultate. Prima facultate. Fiind vorba de Automatica m-am gandit "cine stie ce jocuri gen WOW or mai fi si astea", nu am fost curios sa vad cu ce se mananca pentru ca am o usoara alergie cam la toate jocurile pe calculator, alergie amplificata la Automatica unde era imposibil ca in 5 minute sa nu auzi pe cineva vorbind de cate un joc. Apoi am tot auzit mai peste tot (apropo, vedeti ca la casa Lupu s-a facut chiar o seara de board games, miercurea trecuta). Chiar am si cumparat cadouri board games.Evident, am jucat si eu - prea dadeam cu nasul de ele peste tot iar unele chiar mi-au placut. Ce nu inteleg de unde atata valva cu jocurile astea, si cand eram eu mic erau destule jocuri din clasa "board games" (e drept, poate ca gama nu era atat de variata ca acum!) si nu se agita lumea atat cu ele.
De unde vine moda asta? Sper ca nu de la americani! :)) (glumesc, nu am nimic cu americanii)
joi, 13 octombrie 2011
Concerte, concerte
Primul concert mare văzut de mine pe viu a fost Scorpions la Sala Polivalentă, în 2004. Era atunci ceva absolut fantastic, efectiv nu puteam să cred că îi văd pe viu (am stat și aproape de scenă, ha!). Până atunci, trupele astea de afară pe care le ascultam eu îmi dădeau senzația că sunt din altă galaxie, că nu am cum să interacționez cu ei, că nu sunt reali. Videoclipurile cu ei erau ca un film SF (doar că fără S).
miercuri, 12 octombrie 2011
Ce înseamnă spiritul de turmă
Eram în căutarea unui bancomat ING ca să scot bani (deh, eu întotdeauna scot, niciodată nu depun). Nu râdeți, că nu e ușor de găsit, mai ales că în ultima vreme s-au închis vreo 3 de prin centru (asta numai din ce știu eu). În fine, e greșit spus „căutam” pentru că știam unde e. Înăuntru, coadă de 5 persoane la unul din bancomate, la celălalt nimeni. Fir-ar să fie, ca de obicei unul nu merge! Mă așez la coadă și trag un ochi către unitatea liberă, dar nu mi se pare nimic în neregulă. Mă mai uit o dată și, după ce stau puțin pe gânduri, îmi încerc norocul.
marți, 11 octombrie 2011
Folk din pana mea
... în pana mea, ce concert a fost aseară în Joy Pub! Lansarea discului cu versurile lui Sorin Poclitaru a strâns la un loc mulți artiști și oameni faini. De unii am tot auzit până acum și mi-a făcut plăcere să îi văd pentru prima oară: Adi Beznă e senzațional, un monument de bună dispoziție și glume! Pe alții abia așteptam să îi revăd: Emeric Imre, Ovidiu Mihăilescu, Make (care din păcate nu a mai ajuns), Puiu Crețu. Pe alții, cum ar fi grupul Zări, abia i-am cunoscut, dar mi-au plăcut la nebunie! Au fost și cântece pe versuri de Sorin Poclitaru (un om incredibil, care organizează concerte folk la Gura Humorului din propriul portofel), au fost și versuri recitate (foarte frumoase!), au fost și tot felul de alte cântece cunoscute. Totul a culminat, ca de obicei, cu Nebun de alb.
luni, 10 octombrie 2011
Eroii din viața noastră
Turul României pe 2 roți și 2 picioare
Care e avantajul să ai propria afacere? Desigur, ar fi multe, dar unul dintre ele e că poți să faci așa ceva. Ca să nu mai vorbesc și de norocul de a avea o nevastă care te lasă să pleci de nebun vreo două luni prin țară. Singur, doar tu și cu motocicleta. L-am văzut pe Andrei Samoil ieri pe TVR 2 (semn că televiziunea nu a murit de tot) și mi-a plăcut tare mult! Și el, și ideea lui. Dacă aveți timp să citiți și să vedeți câteva poze, nu ezitați (cu riscul de a vă face să vă luați chiar mâine un rucsac în spate și să plecați). Aici un link cu povestea completă. Avem ATÂT de multe locuri de văzut!
Dor de Iris
Nu știu vouă, dar mie tare mi s-a făcut dor de băieții ăștia. Ultima dată când i-am văzut a fost acum aproape un an. Eh, de atunci mult timp a trecut și am început să le simt lipsa celor care, cred eu, au avut și au cele mai bune concerte dintre trupele de la noi. Luna asta, Iris au cam împlinit 34 de ani. Deci, se aude ceva de vreun concert?
Ceasuri Mircea Badea
Ascultam azi Radio Guerilla (da, sunt mare fan Dobro si Craio) si aud de Mircea Badea care s-a injurat ca la usa cortului cu Radu Moraru pe blogurile lor. Apropo, nefericita expresie "ca la usa cortului", eu stau frecvent la cort si nu vorbesc deloc ca ei. Dar sa revenim. Eu sunt mai cazut din luna, nu sunt la curent cu ultimele noutati din tara noastra. Nu urmaresc televizor, nu citesc ziare. Aud de treaba de care v-am povestit si zic "iaaaaa, Mircea Badea are blog! S-a luat si fraieru' dupa noi! Ia sa vad si eu cum o fi!".
Nedreptate
duminică, 9 octombrie 2011
De toamnă
Ce vreme oribilă, ce plictiseală, ce tristețe! Băi, nu vă înțeleg. Mie chiar mi-a plăcut aseară să mă plimb un pic prin ploaie (hai că nu vă topește nici pe voi după vreo două luni de secetă). Mă bucur că s-a mai ridicat un pic praful ăsta pe care îl tot inhalăm, că s-a mai răcorit un pic atmosfera. Parcă devenise cam plictisitor să tot fie 30 de grade în fiecare zi, deși sunt sigur că în curând o să mi se facă dor și de nopțile de vară. Dar până la urmă și vremea asta are farmecul ei. Așa că vă rog eu, nu vă mai tot plângeți pe Facebook de ploaie, frig și nori. Sunt în mijlocul toamnei, nu e nimic ieșit din comun! Plus că, sunt sigur, abia așteptați să vină iarna. Și ca să vină, trebuie să existe o trecere de la vară la iarnă. Asta se numește toamnă.Michael Jackson n-a murit!
Și brusc îmi pare rău că nu am fost la concertul Parov Stelar de sâmbătă... Tipic pentru mine, ratez din cine știe ce motive concertele bestiale și apoi îmi pare rău câteva luni :))
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Maraton Casa Lupu 24h
Am primit și eu o invitație pe Facebook și am zis să vin că tare mă rodea curiozitatea, organizatorii anunțau dans, filme, mâncare gătită, bar, must, jocuri de societate. Și bine am făcut că am venit pentru că s-a dovedit super tare! Este o petrecere în casa unor tipi (nu m-am prins dacă chiar locuiesc acolo sau este doar pentru petrecere casa respectivă) la care vine cine vrea și toată lumea se simte bine. Am râs cu prietenii din EcoXtrem (apropo, luni este prima ședință din școala de iarnă 2011-2012 ), am jucat mima și pingpong, ne-a povestit Bundy cum a fost la Paramongols. Bundy, esti un om absolut superb! Felicitări pentru ce ai făcut cu proiectul Paramongols!
vineri, 7 octombrie 2011
Seeking happiness
Tocmai am citit niște cuvinte care mi se par foarte puternice:
All these years I had been sustained by an illusion-
-happiness through victory-- and now that illusion was burned to ashes. I was no
happier, no more fulfilled, for all my achievements.
Finally I saw through the clouds.
D-ale vieții
Eram în troleu, cu ochii într-o carte. Mergeam înspre Universitate. Până aici nimic neobișnuit. București, viața de zi cu zi. La Kogălniceanu se deschid ușile (ca la fiecare stație de altfel) și aud un strigăt înăbușit: „Pletosule, mai citești mult??” Ridic capul și văd un tip făcându-mi cu mâna, în timp ce mușca cu poftă dintr-o shaorma (evident, de la locul cunoscut sub numele de Shaorma la 2 lei, deși între timp s-a făcut 3 sau chiar 4 lei). Sincer acum, chiar îmi era dor de astfel de chestii. Aproape uitasem cum era pe la început, când îmi lăsasem plete și auzeam în fiecare zi: „Roachere, partidul te vrea tuns!” (cam atunci apăruse reclama aia cred) sau „Rocăre, îți dau foc la păr!” și alte variațiuni pe aceeași temă.marți, 4 octombrie 2011
Facem și noi (de râs) o facultate?
Pentru că în facultățile din România prea se găsește elita elitelor, iar filtrarea la examenul de bacalaureat respectiv examenul de admitere este mult prea dură, ai noștri politicieni s-au hotărât că ar fi mult mai corect ca bacalaureatul să nu mai fie condiție eliminatorie pentru intrarea la facultate. Pentru că, nu-i așa, trebuie să avem toți șanse egale și să nu existe discriminare (doar suntem în UE!). De ce să nu li se dea o șansă și celor care nu sunt în stare să învețe să ia un amărât de 5?
Și totuși a rămas cel mai frumos din orașul acesta
joi, 29 septembrie 2011
Vara, întâmplător
luni, 26 septembrie 2011
Acum niște ani
De multe ori m-am gândit că ar fi fost interesant să trăiesc în anii '40-'50-'60. Nu mă refer aici la România lui Gheorghiu Dej, ci la lumea aia pe care o vedem în filmele cu Cary Grant și Audrey Hepburn. Sau altele din perioada aia. Mi se pare fascinantă eleganța acelor ani, când bărbații erau toți îmbrăcați la costum indiferent că temperatura era de +40 de grade la umbră, nu le lipsea cravata decât în cazul în care purtau papion, iar femeile în pantaloni nu existau, toate purtau rochii și erau încălțate cu tocuri.vineri, 23 septembrie 2011
Pe la sală
Spuneam prin iunie că îmi place să mai trec din când în când pe la sală ca să văd ce noutăți au mai apărut în materie de muzică. Ei bine, între timp am schimbat sala de fitness și automat s-au schimbat și datele problemei. Trebuie să recunosc în primul rând că muzica de aici nu e la fel de enervantă ca în alte părți, unde dai întotdeauna peste Vibe FM, Kiss FM sau Radio Zu (intenționam să formulez fraza ceva de genul „postul X, Y sau în cel mai bun caz Z”, dar nu am putut să mă hotărăsc care dintre cele 3 e mai bun).
Savoarea unei replici
Deși mulți ar spune că e prea acid, prea încruntat sau prea pesimist (sau realist?), mie îmi place uneori la nebunie de CTP. Îmi place ironia lui amară, îmi place spontaneitatea și savoarea replicilor lui.
Favorita mea este cea de la decernarea premiilor pentru cei mai buni jurnaliști din România (2008 cred), când Cristian Tudor Popescu a spus că va continua să scrie doar ca să mai aibă cine să fie înaintea lui Mircea Badea (atunci pe locul 2). Bineînțeles, între timp a ajuns Badea primul, că ăsta-i poporul.
miercuri, 21 septembrie 2011
Sing us to the end of love!
Acum fix 3 ani cânta pentru prima dată în România. Am ratat respectivul concert, dar în mod sigur pot să spun despre cel din 2009 că a fost divin. Căldura se simte în ochii și în vocea lui, în interacțiunea cu publicul. Dacă ar mai veni să cânte de 10 ori la București, de 10 ori aș merge să îl văd. Poet, cântăreț și romancier de excepție, Leonard Cohen împlinește astăzi 77 de ani. Haideți să nu așteptăm să dispară dintre noi ca să îl ridicăm în slăvi și să îi ascultăm muzica. La mulți ani, Domnule Cohen! Chapeau!
marți, 20 septembrie 2011
miercuri, 14 septembrie 2011
Care e cel mai cunoscut Nicu din România?
Sunt deseori îngrozit (sau mai bine zis stupefiat) de rezultatele pe care le dă Google. Însă un lucru e clar, rezultatele astea sunt oglinda poporului român (sau a altor popoare, după caz). Întrebarea de astăzi este: ce sugestii primim de la site-ul mai sus menționat când căutăm un anume Nicu? Credeți că e vorba despre Nicu Alifantis, Nicu Covaci sau Nicu Constantin? Să mai pomenesc măcar de Nicu Vladimir sau Nicu Steinhardt? Nu, nu e nici măcar fiului fostului dictator. Este unicul, inegalabilul, oglinda valorilor culturale românești...
marți, 13 septembrie 2011
Horoscoape și zodii
Tot din ciclul „Azi e marți 13, avem ghinion” (lucru pe care nu știu dacă l-aș fi băgat de seamă dacă nu citeam pe Facebook la vreo 5 persoane), eu nu înțeleg următoarele.
Mă uit dimineața la televizor în timp ce sorb cu plăcere din cafea. De obicei mă uit la știri. Cam orice știre îmi captează atenția, în sensul că mă face să pufnesc (în râs sau de enervare) sau chiar mă interesează (mai rar). Oricum, ideea e că prind mesajul esențial. Și la un moment dat apare Neti Sandu. E imposibil să nu o știți, e la Pro TV de vreo 15 ani cred. Eh, atunci mă apucă un căscat groaznic și, ceea ce am observat de curând, nu sunt atent și nu rețin absolut nimic din ce zice, nici măcar când ajunge la zodia mea. Pur și simplu, niciodată nu m-a interesat și nu am dat 2 bani pe horoscop.
vineri, 9 septembrie 2011
Supleantul
E al patrulea roman de Petru Popescu pe care l-am citit. Nu scrie prea sofisticat sau prea pretențios, cărțile lui se parcurg în general pe nerăsuflate. Așa s-a întâmplat, cel puțin în cazul meu, și cu Supleantul, povestea aventurii autorului cu „fiica faraonului”, Zoia Ceaușescu. E genul de roman pe care eu unul nu pot să-l las din mână nici măcar când traversez strada (așa că îi rog pe cei care m-au văzut prin oraș în ultimele zile să mă scuze dacă am trecut pe lângă ei fără să îi observ). Asta chiar în condițiile (nu foarte convenabile) în care știam finalul încă dinainte să încep cartea (care pornește de la fapte reale și bine cunoscute, evident).
Bat la poarta ta
Nu știu alții cum sunt, dar eu înainte să plec la munte am chef să ascult cântece de munte. Și spunând cântece de munte mă refer la cântece care se cântă pe munte și nu neapărat la cântece despre munte, ca să nu avem vorbe la proces. Eh, azi-noapte pe la 12, în loc să mă culc, căutam pe Youtube melodia asta (într-o variantă ascultabilă, de preferat). Și uite ce am găsit:
miercuri, 7 septembrie 2011
Cât de somnoros poți să fii?
Cum a fost? Ustură ca naiba. Ce m-a surprins este faptul că pe tubul de pastă de dinți nu scrie „în caz de contact cu ochii spălați cu apă din abundență și consultați un medic” cum scrie pe multe produse. Cred că cei care fac pastă de dinți nici nu au luat în considerare posibilitatea ca aceasta să ajungă și în ochi.
M-am îndrăgostit
Cred că m-am îndrăgostit. Da, da, sigur m-am îndrăgostit. Se făcea că veneam de la Cheia, după participarea la semimaraton. Am ajuns acasă devreme, duminică pe la prânz, pe o vreme toridă, o căldură neobișnuită pentru începutul lunii septembrie. Simțeam că îmi lipsește ceva. Atunci am început să umblu aiurea pe străzi, căutând-o. Știam cu siguranță că la un moment dat o să o găsesc, eram sigur că EA există, că trebuie să fie diferită de toate celelalte. Și tocmai când mă uitam tot mai pierdut în stânga și-n dreapta, o zăresc, o înșfac, o iau acasă, unde gust din ea cu poftă! EA mi-a zdruncinat toate ierarhiile pe care le făcusem până acum...
luni, 5 septembrie 2011
Când alergarea devine dependență
vineri, 2 septembrie 2011
Aplauze, vă rog
Nu am apucat să îi mulțumesc. Da, eu sunt unul dintre cei 50.000 de copii pe care Profesorul Alexandru Pesamosca i-a operat de-a lungul celor 60 de ani petrecuți la spitalul Budimex. Sigur, i-au mulțumit ai mei, eu eram mult prea mic ca să pot măcar să îmi amintesc ceva de atunci. I-au mulțumit doar cu vorbe, pentru că nu primea niciodată bani. Ai mei au aflat ulterior că operația fusese una foarte grea, iar eu aș fi putut să nu mai fiu acum aici să scriu articolul ăsta.
Ieri, doctorul Pesamosca s-a stins. Locuia în spital, nu avea casă. Nu pot decât să mă întreb de ce oameni ca marele nostru fotbalist Mutu, care se îmbată prin cluburi de fițe, bat chelneri și din când în când mai dau cu piciorul în minge câștigă milioane de euro pe an, iar oamenii care salvează mii de vieți nu câștigă nici măcar cât să aibă un apartament în care să stea. În afară de ce îmi spuneau ai mei, nu am mai auzit nimic de profesorul Pesamosca. Până ieri, bineînțeles, când televiziunile au început să îl ridice în slăvi. Asta e scara noastră de valori. Nu-i nimic, sunt sigur că acolo sus e deja răsplătit pentru ce a făcut.
joi, 1 septembrie 2011
Ce-mi mai e dat să-mi audă urechile
Recunosc, mă uit vreo 20 de minute pe zi la televizor: dimineața devreme, când îmi beau cafeaua, mănânc micul dejun și alte chestii care se fac dimineața. Și atunci dau fie de știrile din sport (adică știrile din nunta lui Borcea), fie de vreun nenorocit care și-a înjunghiat fratele/ sora/ iubita/ soția/ amanta/ părinții, fie nu-știu-ce accident, fie de alte vești bune. Vorba aia, prezentatorii de la știri îți spun bună dimineața doar ca să îți explice ulterior de ce nu e bună.
Și ce îmi e mie dat să-mi audă urechile ieri? Cică se pune de o nouă lege, prin care cetățenii cu venitul sub X lei (nu am reținut cu cât e egal X, vă rog puțină înțelegere, am prea multe cifre în cap) o să fie scutiți de plata ratelor la bancă timp de 3 ani. Și cine o să le plătească (pentru că sper că nu s-a gândit cineva că o să iasă băncile în pierdere)? Noi, (vorba lui Sorin Ovidiu Bălan) cetățenii cinstiții, contribuabilii, plătitorii de taxe și impozite. Mi se pare normal, noi suntem de vină că unii au luat credite fără să aibă cu ce să le plătească.
Și cam asta face Partidul Democrat Liberal, liberal până în măduva oaselor. Sunt singurul căruia i se pare că e o idee un pic cam comunistă? Și gata, că pe blogul ăsta nu se discută politică.
marți, 30 august 2011
O boală
Există unii oameni care suferă de o anumită boală, numită șefie. Nu, nu vorbesc aici de patroni. Adică nu sunt nici măcar patroni, acționari sau alte derivate. Sunt doar numiți de aceștia în diferite funcții de conducere. Și brusc li s-a urcat la cap, au devenit șmecheri, nu mai sunt ăia care erau înainte. Urlă la subalternii lor pentru orice nimic, aruncă cu scaunele în stânga și-n dreapta, se bat cu pumnii în piept. Și asta nu pentru că ar avea doar o zi proastă, ci ca să arate ce mari și tari sunt ei și ce superiori și ce șefi sunt. Și am o presimțire că știți despre ce vorbesc...
luni, 29 august 2011
Ce muzică mai ascultăm
Părinții mei au trăit vremurile alea când făceai mai greu rost de muzică (bună) și trebuia să ai ceva pile în străinătate ca să primești cu vinil cu The Doors sau Pink Floyd. Nici pe românii noștri de la Phoenix nu îi găseai pe toate gardurile. Ei bine, am prins și eu, când eram mic-mic, puțin din vremurile când vinilurile și casetele audio nu se demodaseră de tot.
Nu asta vreau să subliniez însă. Atunci când eram eu pe la începutul liceului apăruseră mp3-urile. Bine, să zicem că apăruseră de multișor mp3-urile, dar nu avea toată lumea internet, sau foarte mulți aveau prin dial-up. Cu alte cuvinte, puneai o melodie la descărcat, te culcai și când te trezeai era gata. Se făcea mai greu rost de muzică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)